Menu 
 
 

Proiectul “Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a Unităţilor nr. 3 şi 4 la Centrala Nuclearo – Electrică de la Cernavodă”

[ 29.10.2013 ]
Hotărârea Guvernului nr. 737/2013 privind emiterea Acordului de mediu pentru proiectul „Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a unităţilor 3 şi 4 la C.N.E. Cernavodă” a fost publicată în M. Of. Partea I din 14 octombrie 2013

Informaţii privind proiectul “Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a Unităţilor nr. 3 şi 4 la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă”

  • Societatea Naţională “Nuclearelectrica” S.A. a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa solicitarea privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul “Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a CNE Cernavodă – Unităţile 3 şi 4” în data de 09.08.2006.
  • Proiectul se încadrează în Anexa 1.1. pct. 3.6 din Ordinul M.A.P.M. nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu, modificat prin Ordinul M.A.P.A.M. nr. 210/2004 şi prin Ordinul M.M.G.A. nr. 1037/2005, şi ca urmare se supune evaluării impactului asupra mediului.
  • Având în vedere faptul că proiectul intră sub incidenţa prevederilor Convenţiei Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a solicitat Ministerului Afacerilor Externe, prin adresa nr. 4604/SB/06.09.2006 transmiterea notificărilor către statele posibil afectate: Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Austria şi Ungaria.
  • Ca urmare a notificărilor transmise către statele posibil afectate şi-au manifestat intenţia de a participa la procedura de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontieră următoarele state: Bulgaria şi Austria.
  • În data de 18.12.2006 a fost organizată şedinţa colectivului de analiză tehnică pentru parcurgerea etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului şi respectiv a etapei de definire a domeniului evaluării la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa.
  • Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a transmis Societăţii Naţionale “Nuclearelectrica” S.A. în data de 12.03.2007 îndrumarul cu problemele rezultate în urma parcurgerii etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului şi respectiv a etapei de definire a domeniului evaluării.
  • Societatea Naţională “Nuclearelectrica” S.A. a depus la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului, completat cu răspunsul la solicitările Ministerului Economiei şi Energiei din Bulgaria, în data de 27.07.2007.
  • Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a solicitat Ministerului Afacerilor Externe, prin adresa nr. 3507/AK/22.08.2007, transmiterea raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului către statele posibil afectate care şi-au manifestat intenţia de a participa la procedura de reglementare.
  • Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a organizat dezbateri publice privind raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a CNE Cernavodă – Unităţile 3 şi 4“: 1 octombrie 2007 la Centrul de informare CNE din Cernavodă, 3 octombrie 2007 la Centrul de informare CNE din Constanţa, 5 octombrie 2007 – World Trade Center Bucureşti, 20 noiembrie 2007 – Dobrich (Bulgaria), 20 noiembrie 2007 – Silistra (Bulgaria).
  • În data de 17.03.2008 Societatea Naţională “Nuclearelectrica” S.A. a depus la M.M.D.D. Formularul de prezentare a soluţiilor de rezolvare a problemelor semnalate de public.
  • În 19.03.2008 s-au desfăşurat consultările bilaterale între autorităţile de mediu din România şi Austria, în baza prevederilor art. 5 al Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră (Convenţia Espoo).
  • Reuniunea Colectivului de analiză tehnică (CAT) la nivel central, s-a desfăşurat în 3 sedinţe, la datele de 05 mai 2008, 14 mai 2008 şi 03 iunie 2008.
  • M.M.D.D. transmite titularului adresa cu nr. 16.453/SS/04.07.2008 care reprezintă decizia de completare a Raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului.
  • S.C. Nuclearelectrica S.A. înaintează către M.M.D.D. în data de 08.09.2008 numai completările la solicitările punctuale ale membrilor CAT, care sunt transmise autorităţilor – membre CAT, solicitând analiza şi formularea punctelor de vedere.
  • S.C. Nuclearelectrica S.A. înaintează către M.M.D.D. în data de 08.09.2008 numai completările la solicitările punctuale ale membrilor CAT, care sunt tranamise de M.M.D.D. autorităţilor – membre CAT, solicitând analiza şi formularea punctelor de vedere asupra acestora.
  • În perioada septembrie 2008 – martie 2009 completările parţiale, pe probleme punctuale înaintate de SNN S.A au fost parţial acceptate de către ministere; ministerele M.T., M.S. şi M.M.D.D. (Direcţia Managementul Resurselor de Apă şi Direcţia Protecţia Naturii şi Biodiversitate) au considerat în continuare că sunt necesare informaţii suplimentare. În aceeaşi perioadă Asociaţia “Gânditorul în Acţiune” (AGIA) a analizat răspunsurile SNN S.A. la întrebările pe care le-a formulat în cadrul dezbaterii şi a concluzionat că din 88 de comentarii a primit răspuns acceptabil la 71, iar la 17 a primit răspunsuri acceptabile cu rezerve sau neacceptabile.
  • Această situaţie a condus ca M.M.D.D. să transmită o nouă adresă către SNN S.A. în martie 2009 prin care susţine în continuare decizia de completare a RIM într-un singur volum, înaintată anterior prin adresa nr. 16.453/SS/04.07.2008, dar recomandă titularului de proiect organizarea materialelor într-un mod care să corespundă solicitărilor repetate ale publicului interesat şi ale ministerelor din CAT, solicitând totodată informaţii suplimentare referitoare la “impactul potenţial al apelor” şi “impactul floră /faună”.
  • În martie 2010 titularul de proiect depune la M.M.P. completări punctuale pentru informaţiile suplimentare solicitate şi anume: studiu elaborat de Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare “Delta Dunării” cu titlul “Completarea studiului de impact de mediu referitor la finalizarea investiţiei CNE Cernavodă Unităţile 3 şi 4 privind impactul asupra biodiversităţii din zona de evacuare în Dunăre a apei de răcire” şi un material elaborat de I.C.I.M. cu titlul “Precizări la îndrumarul referitor la procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul CNE Cernavodă Unităţile 3 şi 4″.
  • Aceste materiale au fost analizate de M.M.P.. Studiul INCDDD a fost apreciat pozitiv prin elementele dezvoltate. Cu toate acestea s-a considerat că răspunde parţial cerinţelor formulate de M.M.P. din următoarele motive:
    • perioada de investigaţii a biodiversităţii din ariile naturale protejate de interes comunitar din zonă a fost doar de 2 luni (octombrie şi noiembrie 2009) şi nu este suficientă pentru caracterizarea unui întreg ciclu de evoluţie a ecosistemelor;
    • studiul a analizat în principal influenţa deversărilor de apă caldă de la CNE Cernavodă asupra ecosistemelor terestre din zona deversărilor şi doar parţial influenţa efluentului cald asupra evoluţiei ecosistemelor acvatice;
    • nu au fost evidenţiate cu claritate măsurile necesare implementării proiectului pentru a asigura obiectivul principal al Directivei Cadru Apă (2000/60/CE) şi anume atingerea stării ecologice bune a corpurilor de apă.
  • Aceste concluzii au determinat ca M.M.P. să solicite prin adresa nr. 28.169/EP din 01.06.2010 completarea studiului INCDDD cu informaţiile corespunzătoare evaluării adecvate în conformitate cu prevederile O.M. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, integrarea acesteia în cerinţele evaluării impactului asupra mediului, precum şi actualizarea RIM.
  • Studiul de evaluare adecvată este în curs de realizare, va fi elaborat pentru un întreg ciclu de evoluţie a ecosistemelor din zonă (un an de zile) şi ulterior se va realiza estimarea impactului funcţionării Unităţilor U3 şi U4 propuse prin proiect.
  • SNN S.A. se află în perioada de elaborare a acestui Studiu complet de evaluare adecvată, precum şi a includerii acestuia în completările la Raportul privind impactul asupra mediului solicitate prin adresele anterioare, împreună cu răspunsurile formulate de publicul interesat la întrebările ulterioare formulate.
  • SNN S.A. a transmis completările solicitate de către M.M.P. în perioada iulie 2008 – martie 2011, şi anume completările la Raportul privind impactul asupra mediului solicitate prin adresa M.M.D.D. cu nr. 16.453/SS/04.07.2008, răspunsuri la observaţiile ONG-urilor GREENPEACE şi AGIA şi Raportul final al studiului “Evaluarea adecvată a impactului asupra mediului a Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă – Impactul asupra biodiversităţii” (intitulat Raport final INCDDD).
  • Rezumatul fără caracter tehnic al studiului “Evaluarea adecvată a impactului asupra mediului a Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă – Impactul asupra biodiversităţii” (intitulat Raport final INCDDD) în versiunile din limba română şi limba engleză
  • Comentariile publicului interesat se primesc la adresa de e-mail: srp@mmediu.ropână la data de 20.07.2012.

    Ministerul Mediului şi Pădurilor continuă procedura de evaluare a impactului asupra mediului cu analiza completărilor transmise de titularul proiectului, răspunsurile acestuia formulate la observaţiile publicului şi a informaţiilor suplimentare, urmând să organizeze o nouă şedinţă CAT.

  • Comisia de analiză tehnică la nivel central s-a reunit în data de 12.09.2012. Au fost analizate documentaţiile tehnice ale proiectului; SNN S.A., S.C. Energonuclear şi INCDDD Tulcea au răspuns întrebărilor participanţilor. Autorităţile reprezentate in CAT şi-au exprimat punctul de vedere referitor la încadrarea lucrărilor propuse prin proiect în legislaţia specifică din responsabilitate.
    A fost luată decizia de emitere a acordului de mediu prin consens, cu unanimitate de voturiInformaţii succinte referitoare la decizia de emitere a acordului de mediu

    • Informatii succinte
    • Observaţiile publicului se primesc până la data de 10.10.2012.
    • În legătură cu procedura de consultări în context transfrontieră menţionăm următoarele:
      • In luna iulie 2012 MMP a informat statele potenţial afectate de proiect, Bulgaria şi Austria despre postarea pe site a completarilor documentaţiei EIA, inclusiv asupra studiului de evaluare adecvată. Statele nu au transmis comentarii suplimentare;
      • Propunerile de răspunsuri ale MMP la opiniile finale referitoare la proiect, transmise în 2008 de Bulgaria şi Austria au fost analizate de membrii CAT; după integrarea observaţiilor ministerelor şi agreerea răspunsurilor, acestea au fost transmise celor două state.
    • În legătură cu procedura naţională de reglementare, după postarea pe site a deciziei de emitere a acordului de mediu, menţionăm următoarele informaţii:
      • În perioada propusă publicului de formulare a observaţiilor asupra deciziei de emitere a acordului de mediu a fost primită o solicitare de informaţii din partea Fundaţiei Terra Mileniul III, la care MMP a răspuns.
      • Ulterior, în perioada 12-16 octombrie MMP a primit 3 petiţii din partea organizaţiilor civile Terra Mileniul III, Greenpeace CEE România, Bankwatch România şi Re.Generation prin care solicită răspunsuri la anumite întrebări/observaţii. MMP formulează răspusuri şi acestea vor fi transmise în termen.
      • Greenpeace CEE România şi Asociaţia Bankwatch România au transmis în data de 26.10.2012 plângerea prealabilă împotriva deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiect.

      MMP este în curs de analiză a plângerii prealabile, urmând să organizeze o nouă şedinţă CAT în care vor fi prezentate informaţiile primite de la statele potenţial afectate şi cele solicitate de publicul interesat.
      Se vor analiza observaţiile/comentariile/propunerile primite de la publicul interesat, precum şi dacă acestea justifică aprofundarea evaluării şi solicitarea de noi informaţii sau investigaţii suplimentare.
      În urma consultărilor şi a punctelor de vedere exprimate de membrii CAT, MMP va propune decizia de reluare a procedurii EIA de la etapa de analiză a calităţii RIM sau menţinerea deciziei de emitere a acordului de mediu.

    • Răspunsurile României la opiniile finale ale Bulgariei şi Austriei sunt:
      • Comisia de analiză tehnică la nivel central s-a reunit în data de 03.04.2013. MMSC a prezentat membrilor CAT adresele/materialele etc. primite după şedinţa CAT din data de 12.09.2012. Aceştia şi-au exprimat nominal punctul de vedere cu privire la problemele propuse în discuţie şi la proiect. În baza acestor consultări, MMSC a stabilit menţinerea deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiect.Proiectul acordului de mediu poate fi consultat în perioada 26.04. – 14.05. 2013
      • Ulterior, acordul de mediu va fi promovat printr-un proiect de hotărâre a Guvernului, publicul interesat având posibilitatea de a-l consulta, în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare