Menu 
 
 

RETROSPECTIVE 2013 – Ministerul Mediului a atras 1,1 miliarde de euro bani europeni pentru programe de mediu

Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice /MMSC/ a desfășurat, pe parcursul anului 2013, o serie de acțiuni, campanii și activități la nivel intern, ce au avut în prim plan protecția și educația în domeniul mediului.

În același timp, ministrul de resort, Rovana Plumb, a reprezentat România în cadrul unor întâlniri bilaterale cu comisarii europeni, miniștri și secretari de stat din statele membre ale Uniunii Europene, dar și din afara Europei, totul pentru atragerea de proiecte constructive și pentru creșterea vizibilității României în plan european și internațional pe segmentul protecției mediului. În acest sens, rata de absorbție a fondurilor europene destinate programelor de mediu a aproape s-a dublat în ultimul an, ajungând la 1,1 miliarde de euro.

 Fonduri europene prin POS Mediu pentru proiecte integrate

Debutul de mandat al ministrului Mediului, Rovana Plumb, găsește ministerul de resort cu o absorbție a fondurilor europene prin Programul Operațional Sectorial ‘Mediu’ /POS Mediu/ de 4,3%. În decurs de câteva luni, la începutul anului 2013, nivelul se mărește la 12,88%, iar în toamnă procentajul ajunge la 22,27%, valoarea fondurilor fiind de 1,1 miliarde euro. Pe parcursul anului 2013, în cadrul POS Mediu, au fost aprobate 11 proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 700 milioane de euro, dintre care două proiecte pe Axa apă-canal, nouă proiecte pe infrastructura de deșeuri. Tot pe parcursul anului 2013 au fost semnate 88 de contracte de finanțare pentru proiecte, în cuantum de peste 600 milioane de euro.

În aprilie 2013, ministrul Rovana Plumb semnează contractul de finanțare al unui proiect ce vizează protecția și reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării Negre, în zona municipiului Constanța și a stațiunii Eforie Nord. Prin acest demers sunt propuse măsuri de protecție a eroziunii costiere împotriva riscului de eroziune, pe o lungime de 7,3 km de plajă, în cinci locații prioritare din partea sudică a litoralului românesc, iar valoarea totală a lucrărilor se ridică la 170.450.084 euro.

De asemenea, în octombrie, oficialul parafează, împreună cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, contractul de finanțare pentru cel mai mare proiect integrat de mediu din România, stația de epurare Glina. Acesta vizează reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița, valoarea proiectului fiind de 416,5 milioane euro.

Tot în acest an, se pun bazele unei colaborări România-Marea Britanie în vederea creării de locuri de muncă. În acest sens, Rovana Plumb și ministrul britanic pentru energie și schimbări climatice, Edward Davey, au semnat la Londra o declarație comună privind ‘creșterea verde’. România și Marea Britanie se angajează, astfel, la consolidarea cooperării în mai multe domenii, precum și la promovarea soluțiilor și tehnologiilor noi în sectorul mediului și climei, coroborat cu schimbul de bune practici în vederea creării de noi locuri de muncă ‘verzi’.

În cadrul unei vizite de trei zile la Londra, Rovana Plumb are o întrevedere cu Prințul Charles, cei doi oficiali având în vedere lansarea proiectului—pilot al unor stații de epurare lagunare 100% ecologice în 10 sate din județele Mureș, Brașov, Sibiu și Harghita. Beneficiarii acestei inițiative urmează să fie peste 8.500 de locuitori din zona rurală.

De Ziua Mediului a fost lansat proiectul de reducere a risipei de alimente ‘Gândește. Mănâncă.Economisește’, preluat după modelul britanic de cooperare cu mediul de afaceri, cu producători individuali și comunități.

La capitolul achiziții publice verzi, Ministerul Mediului a demarat, în acest an, în colaborare cu societatea civilă, un amplu proiect, prin care se urmărește schimbarea comportamentului de consum al statului. Astfel, se încurajează achiziționarea de bunuri și servicii prietenoase față de mediu, cu impact cât mai redus asupra acestuia și cu economisire cât mai mare a resurselor.

Colaborarea cu societatea civilă

Din punct de vedere al educației ecologice și al reciclării, pe parcursul anului 2013, MMSC a derulat o serie de campanii specifice în școli, cu sprijinul Ministerului Educației, dar și de promovare a reciclării deșeurilor, în colaborare cu centrele comerciale. Astfel, au fost susținute inițiative derulate de către: EcoRom Ambalaje (‘Orașul Reciclării’, ‘Laboratorul Verde al Reciclării’), Environ (‘Eco-Banca’ și ‘Baterel și Lumea NON-E’), EcoTic (Gala Premiilor pentru un Mediu Curat), InfoMediu Europa (‘Eco-Atitudine’) și Romprest (‘Atitudinea R’).

Totodată, alături de Green Group, ministrul Rovana Plumb a inaugurat, în martie 2013, Bancomatul Verde și Reciclatorul, două aparate — unul de colectat ambalaje PET și doze de aluminiu, iar celălalt pentru cântărirea aparaturii electrocasnice și IT.

În plus, împreună cu ONG-uri, voluntari și angajați ai ministerului, în 2013 s-a derulat campania la nivel național ‘Let’s do it, Romania!’, în urma căreia 200.000 de voluntari au colectat 275.000 de saci cu deșeuri, dintre care 49% au fost valorificate.

Prin intermediul campaniei ‘Capitala crește verde’, a avut loc acțiunea de plantare a peste 700 de arbori și arbuști în Parcul Tineretului din București, la care au participat 400 de elevi voluntari.

De asemenea, Ministerul Mediului a semnat, împreună cu Ecopolis — Centrul pentru Politici Durabile, Protocolul de colaborare în vederea elaborării cadrului legal privind achizițiile publice verzi.

Pe segmentul inițiativelor guvernamentale, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu /AFM/, a regândit Programul de reînnoire a parcului auto, astfel încât valoarea voucherului să ajungă la 6.500 de lei și să poată fi cumulat cu un eco-tichet, în cazul achiziționării unui autovehicul electric.

Potrivit datelor oficiale, vechimea medie a mașinilor casate prin programul guvernamental de înnoire a parcului auto este de 22,5 ani, iar AFM a alocat, în acest an, în primă fază, 135 de milioane de lei pentru 20.000 de tichete ‘Rabla’. Ulterior, din noiembrie, numărul voucherelor a fost suplimentat cu 3.000 de exemplare.

Domeniile Schimbărilor Climatice, Deșeurilor și Biodiversității

În domeniul schimbărilor climatice, Ministerul Mediului a reușit să obțină, în acest an, 1,9 milioane de euro din vânzarea certificatelor GES (certificate de emisii de gaze cu efect de seră), bani are au constituit finanțare pentru Magistrala nouă Metrorex și pentru achiziționarea de microbuze școlare. Instituția a creat cadrul legal național pentru implementarea Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în perioada 2013-2020, prin promovarea HG 204/2013.

Pe de altă parte, în anul 2013, ministerul a reușit să transpună în legislație Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice 2013-2020, Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor 2014-2020, dar și Strategia Națională a României privind Biodiversitatea. De altfel, pe segmentul biodiversității și al protecției mediului, MMSC amintește de aprobarea spre finanțare a proiectului pentru realizarea de seturi de date spațiale în conformitate cu specificațiile tehnice INSPIRE pentru ariile naturale protejate, inclusiv a siturilor Natura 2000, cu o valoare totală de peste nouă milioane euro, inclusiv TVA.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a participat, în acest an, la evenimentul de lansare a sesiunii 2013 a Programului LIFE+, instrumentul financiar al Uniunii Europene pentru mediu, adoptat de Comisia Europeană în decembrie 2011, cu scopul de a acoperi perioada 2014-2020 cu un buget propus de circa 3,6 miliarde de euro.

Dimensiunea externă

Agenda externă a ministrului Mediului a cuprins mai multe întâlniri la nivel înalt, menite să creeze o vizibilitate mare a României la nivel internațional în domeniul protecției mediului. Astfel, în ianuarie, alături de premierul Victor Ponta, ministrul Mediului participă la Conferința privind implementarea viitorului sustenabil din punct de vedere energetic, de la Viena.

Urmează reuniunea de lucru cu ministrul irlandez pentru Mediu, Comunitate și Administrație Locală, Phil Hogan, la Dublin, în Irlanda, dar și întâlnirea bilaterală din aprilie, cu Michael Henney, Atașat Regional pentru Agricultură al Ambasadei SUA la București.

În aprilie 2013, Rovana Plumb participă la lucrările Consiliului Informal de Mediu de la Dublin, unde are o întâlnire cu ministrul britanic de Stat, Michael Fallon, (Departamentul pentru Afaceri, Inovare, Aptitudini, Energie și Schimbări Climatice).

Programul extern al întâlnirilor oficiale din 2013 al ministrului Mediului continuă cu întrevederile avute cu: ministrul bulgar al Mediului și Apelor, Julian Popov (aprilie, Ruse), ministrul francez al Ecologiei, Dezvoltării Durabile și Energiei, Philippe Martin (București, iulie), reprezentanții Departamentului pentru Afaceri Economice și Sociale din cadrul ONU (Washington), președintele Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranța Alimentară din Parlamentul European, Matthias Groote (octombrie), Ambasadorul Republicii Polonia în România, Marek Szczygie (noiembrie, București), ministrul Protecției Mediului din Israel, Amir Peretz (Israel, noiembrie), ministrul Mediului și secretarul de stat britanic pentru energie și schimbări climatice, Edward Davey, și Alteța Sa Regală Prințul Charles (la Londra).

De asemenea, Rovana Plumb a reprezentat România la Consiliile de Mediu, organizate în 2013 la Bruxelles (martie), Dublin (aprilie), în Luxemburg (iunie și octombrie), Vilnius (iulie) și Varșovia (noiembrie).

Pe de altă parte, întâlnirea bilaterală cu Dacian Cioloș, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, din martie 2013, a avut ca subiect principal Strategia privind dezvoltarea durabilă integrată a Deltei Dunării 2014-2020, în timp ce reuniunea cu Janez Potocnik, comisarul european pentru Mediu, s-a axat pe discuțiile privind cel de-al 7-lea Program de Acțiune pentru Mediu (PAM) la nivelul Uniunii Europene și pe cele referitoare la îmbunătățirea implementării și controlului aplicării legislației de mediu.

O altă serie de întâlniri a ministrului Mediului, Rovana Plumb, a cuprins discuțiile cu comisarul european pentru Schimbări Climatice, Connie Hedegaard, cu comisarul pentru Politică Regională, Johannes Hahn, precum și cu comisarul european pentru Afaceri Maritime și Pescuit, Maria Damanaki.

Bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice crește în 2014

Pentru anul viitor, alocarea bugetară în cazul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice /MMSC/ crește cu aproape 16% față de 2013. În acest context, la finele lunii noiembrie, deputații și senatorii din Comisiile reunite pentru Buget-Finanțe ale Parlamentului au aprobat, fără amendamente, ca Ministerul Mediului să îi fie alocate 2,684 miliarde de lei, din care 2,604 miliarde lei provin de la bugetul de stat, 1,267 milioane lei sunt fonduri externe nerambursabile, iar 78,515 milioane lei venituri proprii.

Potrivit ministrului Rovana Plumb, în ceea ce privește fondurile externe nerambursabile, va exista o creștere de 36,06% a fondurilor, în timp ce cheltuielile asimilate investițiilor vor fi în scădere cu 41,35%. O diminuare a bugetului, de 4%, se va consemna la capitolul cheltuieli de personal, dar suma urmează să acopere numărul de posturi aferente din domeniul mediului.

Sursa Agerpres http://www1.agerpres.ro/economie/2013/12/24/retrospective-2013-ministerul-mediului-a-atras-1-1-miliarde-de-euro-bani-europeni-pentru-programe-de-mediu-12-36-59