Participarea delegaţiei României la cea de-a şaptea reuniune a Părţilor la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontieră şi a lacurilor internaţionale (Helsinki 1992) 17-19 noiembrie 2015, Budapesta, Ungaria

Data publicarii : 24 Nov 2015

Domnul Iulian Jugan, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a condus delegaţia României la cea de-a şaptea reuniune a Părţilor la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă şi a lacurilor internaţionale (Helsinki 1992) care a avut loc în perioada 17-19 noiembrie 2015 la Budapesta, Ungaria.

La acest eveniment, organizat de Ministerul de Interne al Ungariei, în colaborare cu Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite (UNECE), au participat 300 de participanţi din peste 70 de ţări, în condiţiile în care Convenţia a fost deschisă pentru aderare şi ţărilor din afara regiunii Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite.

Reuniunea a constituit un bun prilej pentru creşterea vizibilităţii României  prin prisma poziţiei de coordonator al Iniţiativei pentru Apă a Uniunii Europene pentru componenta Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală (EUWI-EECCA), începând cu anul 2007 – prezent şi privind managementul apelor transfrontaliere.

Descarca documentul