MMAP supune dezbaterii publice proiectul de HG privind transmiterea unor bunuri aparţinând domeniului public al statului din administrarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, unitate cu statut de regie aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor în administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale, instituţie publică aflată sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Data publicarii : 09 Jul 2020

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) supune dezbaterii publice proiectul de HG privind transmiterea unor bunuri aparţinând domeniului public al statului din administrarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, unitate cu statut de regie aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor în administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale, instituţie publică aflată sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Proiect HG | Nota de fundamentare | Anexa

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile de la data publicării, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administraţia Naţională de Meteorologie. Persoana de contact este domnul ing. Petre Vlad, Șef serviciu tehnic, administrativ, patrimoniu. Telefon: 021 316 42 92, email: petre.vlad@meteoromania.ro