Informare

Data publicarii : 16 Sep 2022

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în colaborare cu Ministerul Climei și al Mediului din cadrul Guvernul Republicii Polonia au organizat, pe 11 iulie și 6 septembrie 2022, două reuniuni bilaterale virtuale, având caracter informal, pentru a aborda teme de actualitate din domeniul biodiversității, dar și aspecte privind utilizarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură (LULUCF).

La aceste evenimente, alături de specialiștii din cadrul celor două ministere din România și Polonia, au participat și experți din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice Râmnicu Vâlcea, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Experții polonezi au reprezentat direcții de specialitate din cadrul Ministerului Climei și al Mediului, Institutului Național de Cercetare pentru Protecția Mediului (Centrul național de Management al emisiilor), Institutul de Cercetări Forestiere și Biroul pentru Gestionarea Pădurilor și Geodezie.

În cadrul celor două sesiuni specialiștii au făcut schimb de cunoștințe, idei și perspective cu privire la:

-        Sesiunea „Biodiversitate”: protecția strictă a o treime din ariile naturale protejate (reprezentând 10% din suprafața terestră a UE și 10% din suprafața maritimă a UE); modalitatea de partajare a eforturilor între statele membre pentru atingerea obiectivelor Strategiei UE privind biodiversitatea (arii naturale protejate, reconstrucția resurselor naturale); posibile interferențe între Strategiei UE privind biodiversitatea și propunerea de Regulament privind Restaurarea Naturii;

-        Sesiunea „LULUCF”: aranjamente instituționale la nivel național în sectorul LULUCF; provocări întâmpinate în monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul LULUCF (proiecții NIR în funcție de diversele categorii de folosință a terenurilor); contabilizarea perturbărilor naturale;  informațiile au fost discutate și prin prisma Strategiei Forestiere a UE 2030 și a țintelor naționale fixate prin propunerea de revizuire a Regulamentui LULUCF (ca parte a pachetului ”Fit for 55”).

Întâlnirile dintre experții români și polonezi au reprezentat un prilej de continuare, la nivel tehnic, a dialogului desfășurat la Varșovia, Republica Polonia, în data de 3 martie 2022, în cadrul evenimentului „Reuniune ministerială în domeniul climei și energiei”, organizat de către  Ministerul Climei și al Mediului din cadrul Guvernului Republicii Polonia. Întrevederea bilaterală a reprezentanților ministerelor de resort a avut loc în cadrul ședinței comune a celei de-a treia reuniuni a Guvernelor României și Republicii Polonia.