COMUNICAT DE PRESĂ - Ref. HG privind înființarea Comitetului interministerial pentru analiza cadrului legal aplicabil sectoarelor cu impact asupra biodiversității

Data publicarii : 16 Jun 2022

Principalul obiectiv al acestui act normativ îl consituie înființarea Comitetului interministerial pentru analiza cadrului legal aplicabil sectoarelor cu impact asupra biodiversității - condiție stabilită prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru aplicarea Reformei R.2 – Reforma sistemului de management al ariilor naturale protejate în vederea implementării coerente și eficace a Strategiei Europene privind biodiversitatea, din cadrul Pilonului I „Tranziția Verde”, Componenta C2: Păduri și protecția biodiversității.

Măsura de reformă vizează îndeplinirea atribuțiilor autorităților responsabile de conservarea naturii și a biodiversității. Astfel, reforma nu implică ajutor de stat, nu sunt finanțate activități economice, fiind aplicate prerogativele publice prin intermediul instituțiilor de stat.

Descarca documentul