Ministrul Tánczos Barna a participat la aniversarea ACoR

Data publicarii : 12 Apr 2022

Ministrul Tánczos Barna a participat, la 21 martie, la lucrările celei de-a 25-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (ACoR).

Demnitarul i-a felicitat pe participanți  pentru aniversarea celor 25 de ani de la constituirea asociației și le-a mulțumit pentru colaborarea excelentă pe care MMAP o are cu ACoR. De asemenea, ministrul a subliniat că această colaborare trebuie să continue, având în vedere investițiile ce urmează a făcute de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în mediul rural, atât prin PNRR, cât și prin programele Administrației Fondului pentru Mediu.

„Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Pădurilor, zi importantă care ne amintește că  trebuie să gestionăm sustenabil această resursă extrem de valoroasă. Avem instrumente pentru creșterea suprafeței împădurite la nivelul țării noastre, avem campania de împăduriri finanțată prin PNRR.  În acest sens,  comunele din România sunt eligibile, în special cele cu terenuri degradate și cu deficit de păduri”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Prima acțiune în care comunitățile locale vor fi implicate este Campania Națională „Curățăm România”, campanie care include acțiuni de colectare de deșeuri prin ridicarea acestora din gospodării și din zonele de depozitare ilegală (cursuri de apă, câmpuri, păduri etc.), având ca finalitate ecologizarea la nivel național, prin implicarea UAT-urilor pentru colectarea separată a diferitelor tipuri de deșeuri (plastic, metal, sticlă etc.).

Totodată, campania își propune să schimbe comportamentul populației prin responsabilizarea individuală în ceea ce privește protecția mediului.

„Primari implicați înseamnă comunitate implicată,  în care  grija pentru natură este primordială. Îmi doresc  să repetăm în fiecare primăvară această campanie, al cărei scop final este să  educăm fiecare persoană, fiecare cetățean. Locul deșeurilor nu este în șanț, în pădure, în râu, în lac, nici pe drum. De asemenea, prin PNRR venim  în spijinul comunităților locale, avem sume importante în domeniul managementului apei, al deșeurilor și pentru împăduriri”, a declarat ministrul Barna Tánczos, prezent la eveniment. 

 Totodată,  ministrul a reamintit programele finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu: Iluminat public stradal; creșterea eficienței energetice în clădirile publice; stații de reîncărcare autovehicule electrice în localități; apă și canalizare  - prima conectare.

„Luna aceasta finalizăm ghidurile pentru iluminatul public (care va fi lansat la data de 25 aprilie), precum ghidul pentru programul privind eficiența energetică. Pentru ca toate acestea să fie un succes, rolul dumneavoastră este determinant. Avem nevoie de Asociația Comunelor din România în realizarea tuturor acestor obiective, care, laolaltă, vor contribui la atingerea celui mai mare obiectiv: modernizarea spațiului rural din România”, a încheiat ministrul mediului, apelor și pădurilor.