COMUNICAT DE PRESĂ - Întâlnirea domnului Daniel Constantin, Viceprim-ministru, ministrul Mediului, cu doamna Gabriela Firea, primarul general al Municipiului București

Data publicarii : 18 Jan 2017

Marți, 17 ianuarie 2017, domnul Daniel Constantin, Viceprim-ministru al Guvernului României și ministru al Mediului, a primit vizita doamnei Gabriela Firea, primarul General al Municipiului București.

În cadrul sesiunii de declarații de presă care a avut loc la finalul întâlnirii, la sediul Ministerului Mediului, ministrul Daniel Constantin a subliniat, referitor la taxa de 80 de lei/tonă pentru deșeurile depozitate la gropile de gunoi, că aceasta nu ar trebui să afecteze cetățenii, ea reprezentând, în fapt, o penalitate aplicată autorităților care nu respectă țintele de reciclare.

Descarca documentul | Exemplu de calcul