Organizația Marathon EPR Group S.A., în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță demararea proiectului „Împreună spre economia circulară”, desfășurat sub umbrela Campaniei „Marathon-ul Reciclării”. Iau parte la proiect studenți din ani superiori ai Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice, sub îndrumarea conf. Univ.dr. Carmen Lenuța Trică. Acțiunea are ca scop educarea, familiarizarea și conștientizarea în rândul reprezentanților instituțiilor responsabile prin explicarea legislației de specialitate, abordând subiecte relevante, ce țin de răspunderea extinsă a producătorului, gestiunea deșeurilor sau tendințe de reglementare în domeniu.
Proiectul are ca obiective:
- Îndrumarea celor responsabili cu aplicarea prevederilor legislative (primării sau asociații de dezvoltare intercomunitară);
- Familiarizarea mediului de afaceri prin explicarea legislației de specialitate, abordând subiecte relevante, ce țin de răspunderea extinsă a producătorului, gestiunea deșeurilor, tendințe de reglementare în domeniu etc;
- Susținerea tinerei generații în dobândirea expertizei necesare în dezvoltarea carierei profesionale în domeniul protecției mediului;
Materialele obținute în cadrul proiectului sunt disponibile, mai jos, tuturor celor interesați și vor fi susținute în cadrul unor workshop-uri desfășurate împreună cu reprezentanți ai instituțiilor mai sus amintite.